Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a câştigat duminică trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a câştigat în trei seturi, 6-3, 6-2, 6-3, finala cu spaniolul Rafael Nadal, nr. 2 în ierarhia internaţională.
După o partidă care a durat 2 ore şi 4 minute, Djokovic, 31 ani, a intrat în posesia celui de-al 15-lea titlu de Mare Şlem, al 7-lea la Melbourne, obţinând totodată cea de-a 28-a victorie contra lui Nadal, care are doar 25 partide câştigate. Sârbul a reuşit 8 aşi faţă de 3 în contul ibericului, nu a avut nicio dublă greşeală, spaniolul având două, a avut 34 mingi direct câştigate faţă de 21 ale lui Nadal, şi a comis 9 greşeli neforţate, faţă de 28 făcute de Rafa.
Este al treilea titlu consecutiv de Mare Şlem pe care Djokovic şi-l adjudecă, după Wimbledon şi US Open, sezonul trecut.
În ultimele dueluri directe din 2018, Novak s-a impus la Wimbledon în semifinale (6-4, 3-6, 7-6, 3-6, 10-8), iar la Roma, tot în semifinale, Nadal a câştigat cu 7-6, 6-3.
Nadal, 32 de ani, a câştigat o singură dată Australian Open, acum zece ani. Dacă ar fi învins duminică, el ar fi intrat în posesia celui de-al 18-lea său trofeu în turnee de Mare Şlem şi ar fi devenit primul jucător din era Open care câştigă de cel puţin două ori fiecare din cele patru turnee majore.