Antena 3 CNN Meteo O nouă zi de foc în România. Temperaturile ajung la 40 de grade în București și jumătate din țară

O nouă zi de foc în România. Temperaturile ajung la 40 de grade în București și jumătate din țară

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 09:09 11 Iul 2024 Modificat la 10:15 11 Iul 2024

Mai mult de jumătate de țară se va afla sub avertizare Cod portocaliu de căldură pe parcursul zilei de joi, temperaturile urcând până la 39 de grade.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județe din Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local în Maramureş valul de căldură va persista, va continua să se extindă şi se va intensifica.

Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36...39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Avertizarea Cod portocaliu vizează şi Municipiul Bucureşti.

Cod galben în restul țării

În restul țării, respectiv în zone din Moldova, local în Transilvania şi Maramureș şi pe litoral, este Cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală. 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole