Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Temperaturile extreme din ultima perioadă afectează culturile și pomii fructiferi. "Măcar să avem de mâncare"

Temperaturile extreme din ultima perioadă afectează culturile și pomii fructiferi. "Măcar să avem de mâncare"

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 18:38 30 Mar 2023 Modificat la 18:40 30 Mar 2023

Pomii fructiferi începuseră deja să înflorească, dar ultimele zile de frig au întors situația la 180 de grade. Agricultorii se plâng că gerul a cauzat deja pierderi semnificative.

Cei mai mulți gospodari susțin că producția pare compromisă în totalitate.

"Frigul a afectat pomii, dintre care cel mai mult caisul. La îngheț face molii și se usucă ramurile tinere cu totul. Anul acesta nu vom avea caise", a declarat Bădiță Dragomir, proprietar de livadă.

Pentru a reduce din pierderi, o parte dintre păgubiți au apelat la soluții neconvenționale. Au aprins un foc în jurul pomilor, ca să îi încălzească.

Citește și: Petre Daea: Fermierii vor primi un nou ajutor de la CE pentru acoperirea pierderilor

Localnicii se plâng că nu este prima dată când frigul le strică producțiile.

"Nu se știe ce se întâmplă anul acesta, dar măcar să avem de mancare. Pomii care au înflorit sunt compromiși deja.

De cinci ani nu am avut nicio pruna în curte, din cauza înghețului", a declarat Rodica Dragomir, proprietar livadă.

Singurele specii de pomi fructiferi care au scăpat sunt cele care nu au apucat să înflorească.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole