Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat, luni, la Antena 3 CNN, că, în zilele următoare, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei. Astfel, la final de octombrie, temperaturile în România au ajuns chiar și la 27 de grade Celsius.
„Astăzi, la ora 15:00 am atins 27°C la Calafat, Drobeta Turnu Severin, Băilești, 26° la Curtea de Argeș, Turgulo, Logrești sau Boclești 21. 22. În Capitală, o vreme deosebit de caldă pentru perioada din calendar, cea mai caldă zi din această săptămână.
De asemenea, în această dimineață, la cinci stații meteorologi cele respectiv lea la Găișoara, Semenic, Parân și Bucin, am înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime pentru o dimineață de 28 octombrie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră.
Chiar dacă mâine valorile de temperatură vor mai scădea ușor, vremea va rămâne în continuare caldă, chiar mai caldă, pentru că maximele, la scara întregii țări, se vor încadra între 12 până la 22° și chiar și ultima zi a lunii octombrie va fi caracterizată de un ecart între 13 până la 21°.
Minimele sunt și ele în general pozitive, cu valori între două până la 10°C, posibil mai coborâte unu 2° în depresiunile intramontane și chiar și primele zile din luna noiembrie aduc un ecard termic între 12 până la 21°.
După data de 3 noiembrie este posibil să observăm, și cu siguranță așa arată datele la acest moment, o scădere semnificativă a regimului de temperaturi, cu maxime în zonele centrale și estice între sub nouă 10°C, în timp ce în vest, sus și sud-est 10-12.
După care săptămâna din 4 noiembrie să debuteze cu valori maxime, la scara întregii țări, între 5 până la 12-13° iar minimele preponderent negative, spre minus opt în depresiuni și chiar în zonele mai joase de relief, spre minus un grad și 0.”, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.