Antena 3 CNN Meteo România, lovită de primul val de caniculă din acest an! Temperaturile cresc simțitor de la o zi la alta | Când revin ploile

România, lovită de primul val de caniculă din acest an! Temperaturile cresc simțitor de la o zi la alta | Când revin ploile

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:10 21 Iun 2023 Modificat la 12:10 21 Iun 2023

După câteva zile cu ploi și averse în mare parte din țară, vremea se încălzește din nou. Pentru prima dată în acest an, temperaturile ar putea depăși pragul de 35 de grade la sfârșitul acestei săptămâni. 

Vremea frumoasă va aduce o creștere a temperaturilor, care vor depăși 30 de grade pe suprafețe extinse și în regiunile vestice. Inițial, temperaturile vor fi ușor mai coborâte în centru și nord-est, cu maxime de 25 - 30 de grade, dar începând de joi căldura va cuprinde întreaga țară, scrie meteoradar.ro.

Cel mai cald se pare că va fi spre sfârșitul săptămânii, mai ales vineri și sâmbătă, când mercurul din termometre va urca până la 33 - 36 de grade în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și, pe alocuri, în celelalte regiuni. Izolat, nu sunt excluse nici valori mai ridicate, de până la 36 - 38 de grade. 

Citește și: Elena Mateescu anunță caniculă în România: ”Primele zile cu disconfort termic accentuat!”

Acest val de căldură nu va persista însă foarte mult timp, pentru că tot în weekend va pătrunde, treptat, un aer mai rece dinspre nord-vest. De aceea, temperaturile vor scădea, la început în nordul și vestul țării, iar ulterior și în sud și est. 

Contactul dintre cele două mase de aer cu caracteristici diferite va aduce, de asemenea, averse torențiale, furtuni și vijelii puternice în unele zone ale țării. Conform modelărilor actuale, cantitățile de precipitații ar putea depăși 20 - 25 l/mp în cea mai mare parte a țării. 

Luna iunie se pare că se va încheia cu temperaturi normale pentru această perioadă, dar un nou val de căldură este posibil la începutul lunii iulie.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole