Antena 3 CNN Actualitate Locale TEM, câinele polițist care a găsit o fetiță dispărută în județul Vrancea

TEM, câinele polițist care a găsit o fetiță dispărută în județul Vrancea

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:39 02 Noi 2021 Modificat la 09:42 02 Noi 2021

"În jurul orei 13.00, o mamă anunța, printre lacrimi, prin apel 112 la dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea faptul că fiica sa, o minoră în vârstă de 9 ani, a  plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Vânători, unde se afla împreună cu aceasta şi nu s-a mai întors.

În urma sesizării, aproximativ 15 poliţişti și membri ai familiei au demarat, de urgenţă, căutările, în zona locuinței, pe islazul din afara localității, dar și către Crângul Petrești.

A fost solicitat sprijinul echipajului canin, format din câinele de urmă TEM şi conductorul său, agentul şef de poliție Moldoveanu Constantin.

În aproximativ 55 de minute de la apel, datorită aportului pe care l-a avut TEM, minora a fost găsită, la aproximativ 300 de metri de locuinţă, într-o zonă cu vegetaţie.

TEM, în vârstă de 6 ani, este câine poliţist în cadrul IPJ Vrancea din anul 2015, iar în anul 2017 a urmat Cursul de calificare – prelucrare urmă miros uman. În acest an, TEM a participat la aproximativ 30 de misiuni.

La finalul fiecărei misiuni, TEM arată cât de ascultător este şi nu ezită să mai şi pozeze. TEM și-a făcut, desigur un nou prieten iar pentru că astăzi este ”Ziua fără sarcini”, el și noua sa prietenă au rămas pentru momente de neuitat, la o partidă de joacă.

„A fost solicitat sprijinul echipajului canin, format din câinele de urmă TEM şi conductorul său, agentul şef de poliţie Moldoveanu Constantin. În aproximativ 55 de minute de la apel, datorită aportului pe care l-a avut TEM, minora a fost găsită, la aproximativ 300 de metri de locuinţă, într-o zonă cu vegetaţie", au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole