Antena 3 CNN Actualitate Telenovelă într-o comună din Vaslui. Preotul a călcat strâmb, după ce i-a căzut cu tronc o enoriașă mult mai tânără

Telenovelă într-o comună din Vaslui. Preotul a călcat strâmb, după ce i-a căzut cu tronc o enoriașă mult mai tânără

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 18:24 05 Ian 2022 Modificat la 19:00 05 Ian 2022

Relația interzisă a ieșit la iveală când bârfele credincioșilor din comună au ajuns și la urechile soțului femeii, care muncea în străinătate. Omul a angajat un detectiv particular, iar când acesta i-a adus dovezile necesare că idila este adevărată, omul s-a întors rapid acasă.

Aceleași dovezi i le-a prezentat și episcopului Ignatie al Hușilor care a înțeles imediat păcatul în care a căzut fața bisericească și a luat atitudine. Astfel, preotul căzut în păcat, în vârstă de 62 de ani, a fost obligat să se pensioneze urgent și i s-a interzis să mai slujească în Episcopia Hușilor, scrie vremeanoua.ro.

„A fost scos imediat la pensie și i s-a interzis categoric să mai slujească pe teritoriul Episcopiei Hușilor”, a spus PS Ignatie.

Spre stupoarea tuturor, preotul nu a părăsit imediat slujba și a mai comis o faptă nedemnă de o față bisericească. A cerut de la enoriași, din cele 600 de gospodării, câte 80 de lei, drept taxă anuală pentru Biserică.

Oamenii s-au confirmat, crezând că vor ajunge la biserică, însă, potrivit consilierilor parohiali, suma deloc de neglijat care a fost strânsă în acest fel s-a "evaporat".

Etichete: preot
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole