Antena 3 CNN Actualitate Taximetriştii continuă protestul în Piaţa Constituţiei din București | "O profesie, nu doar o aplicaţie"

Taximetriştii continuă protestul în Piaţa Constituţiei din București | "O profesie, nu doar o aplicaţie"

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 08:49 27 Feb 2024 Modificat la 11:57 27 Feb 2024

Taximetriştii protestatari solicită emiterea, în regim de urgenţă, a unei Ordonanţe de modificare a Legii 204/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, potrivit Agerpres.

Protestul este programat de luni până miercuri, iar preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu, a declarat, luni, că taximetrişti membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) vor intra în greva foamei dacă nu le sunt soluţionate revendicările după cele trei zile de protest. Potrivit acestuia, în cursul zile de luni, taximetriştii nu au reuşit să ia legătura de reprezentanţii Guvernului.

„Avem trei zile de protest. Dacă în aceste trei zile nu se rezolvă nimic, colegii noştri din toată ţara au de gând să facă greva foamei la Guvern şi la fiecare prefectură de judeţ, la nivel naţional, ca să audă o Europă întreagă că la noi nu se vrea reglementarea, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor din Europa…Aşteptăm să ne cheme cineva, să stăm de vorbă, să spunem oamenilor noştri din toată ţara că se va reglementa acest OG 49 (OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto – n. r.). Sperăm să rezolve”, a declarat Remus Nedelcu.

Potrivit unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului.

O altă revendicare importantă este eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole