Mai mult de 150 de taximetrişti au venit cu maşinile în faţa sediului Instituţiei Prefectului, unde au staționat timp de trei ore, blocând astfel circulația. Doar mijloacele de transport în comun au traversat centrul orașului.
Mircea Manolache, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a declarat jurnaliştilor că principala nemulţumire a taximetriştilor protestatari este legată de faptul că platformele de ride-sharing practică evaziunea fiscală, iar autorităţile locale şi centrale nu iau nicio măsură.
"La nivel naţional sunt 15.000 de utilizatori. Asta ar însemna aproape un milion de euro încasări zilnice. Ştim cu toţii că orice agent economic care acţionează pe raza judeţului sau a ţării este nevoit să plătească TVA, impozit pe profit, carte de muncă şi toate celelalte taxe care sunt prevăzute în Ordonanţa 49. Cu alte cuvinte, cam 60% din încasări ar trebui să meargă în bugetul local, bugetul central. Sunt convins că această activitate de transport e susţinută de cei care ar trebui să ne reprezinte. N-aş putea spune că a ajuns până la Cotroceni dar sunt convins că guvernul şi domnul Ludovic Orban ştiu sigur că această toleranţă arătată faţă de activitatea de transport alternativ este practic protejată. La adresele făcute COTAR şi Camera Taximetriştilor nu am primit niciun răspuns cu privire la o activitate în masă care să verifice în fiecare zi acest transport alternativ. Toate instituţiile statului pot face controale, astfel încât această activitate să intre pe o linie dreaptă, iar noi să beneficiem de taxe şi impozite care să repare infrastructura, care este la pământ", a declarat Mircea Manolache, preşedinte COTAR.