Antena 3 CNN Actualitate Taximetrist omorât într-un accident produs de un şofer începător cu Mercedes, în Drobeta-Turnu Severin

Taximetrist omorât într-un accident produs de un şofer începător cu Mercedes, în Drobeta-Turnu Severin

Adriana Drăghici, Cătălin Ene
<1 minut de citit Publicat la 15:10 04 Ian 2021 Modificat la 15:10 04 Ian 2021

Accidentul s-a produs, astăzi, pe una din arterele intens circulate din Drobeta-Turnu Severin, după ce un tânăr şofer, aflat la volanul unui autoturism Mercedes, a pierut controlul direcţiei din cauza vitezei.

Cu permis de numai câteva luni, şoferul a derapat din cauza vitezei şi a carosabilului umed şi a lovit alte două maşini. După impactul cu prima maşină, Mercedesul a intrat în plin, frontal, într-un taxi.

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat pompierii de la Descarcerare, echipaje SMURD şi ale Ambulanţei, dar şi poliţiştii rutieri.

Din nefericire, medicii nu au putut face nimic pentru a salva viaţa taximetristului.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pe numele şoferului din Mercedes pentru ucidere din culpă.

Etichete: accident taxi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole