Antena 3 CNN Economic O nouă taxă de stațiune pe litoralul românesc, aplicată din acest an. Oamenii vor plăti și promovarea turistică

O nouă taxă de stațiune pe litoralul românesc, aplicată din acest an. Oamenii vor plăti și promovarea turistică

Mia Lungu, Cătălina Buzoianu
<1 minut de citit Publicat la 17:05 18 Feb 2022 Modificat la 17:11 18 Feb 2022

Din această vară, cei care vin la mare în Mamaia Nord și Năvodari vor plăti o taxa de stațiune. Cuantumul taxei este de 1%, fără TVA, din valoarea tarifului pentru fiecare noapte de cazare, iar turiștii o vor achita operatorului de turism.

"Spre exemplu, dacă noaptea de cazare costă 400 de lei, turistul va plăti în plus suma de 4 lei, taxa de promovare turistică. Vorbim de sume foarte mici, care nu vor avea un impact asupra bugetului turiștilor", a explicat Elena Aftene, purtătorul de cuvânt al Primăriei Năvodari.

Operatorii economici de pe litoral speră că acest lucru să ducă la dezvoltarea stațiunii. Și asta pentru că mare parte din banii colectați prin această taxa vor fi folosiți tocmai pentru promovarea destinației, atât la evenimente interne cât și externe. 

Această practică este una obișnuită pe litoralul românesc. De anul trecut, cei care se cazează în stațiunile Saturn, Venus, Jupiter, Neptun şi Olimp plătesc 5 lei pe zi.

Agenții economici vor avea obligația de a vira taxa colectată la bugetul local.

În anul 2018, zona de litoral a orașului Năvodari – denumită Mamaia Nord, a fost declarată stațiune turistică de interes național.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole