Antena 3 CNN Actualitate Tavan căzut la sediul IPJ Botoşani. ”Colegii stau cu găleţile când plouă. Viaţa lor, în pericol”

Tavan căzut la sediul IPJ Botoşani. ”Colegii stau cu găleţile când plouă. Viaţa lor, în pericol”

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 19:55 20 Mar 2021 Modificat la 19:55 20 Mar 2021

Sindicatul spune că au fost puse în pericol viata colegilor care se aflau în birou în acel moment. „În alte 3 birouri din clădire, colegii stau cu gălețile când plouă, mutând documentele și echipamentele dintr-un loc în altul pentru a nu fi distruse. Ca acest sediu sunt multe altele la nivel național, pentru că subfinantarea MAI naște pericole, iar pericolul de a-ți cădea tavanul în cap la serviciu e din ce în ce mai des întâlnit”, scriu sindicaliștii.

IPJ Botoșani a comunicat că în clădirea în care se află biroul din tavanul căruia s-a desprins o parte din tencuială, din cauza degradării existente la nivelul acoperișului ca urmare a infiltrației de umezeală, se fac reparații pentru care există contract incheiat cu operator economic de profil, in domeniul constructiilor.

„Aceste reparații se vor finaliza in aproximativ două luni, în funcție de condițiile meteorologice. La momentul producerii incidentului la care s-a făcut referire, în spațiul respectiv se afla un singur polițist, care nu a fost rănit, iar ulterior, toți cei care își desfășurau activitatea în acel birou au fost relocați. Precizăm faptul că nu există nicio stare de risc pentru cei care isi desfasoara activitatea in clădirea supusă reparațiilor sau în alte spații aparținând IPJ Botoșani”, a mai spus instituția.

Etichete: Politie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole