Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tătaru s-a dus de la 6 la spital ca să îi aștepte pe procurori, dar ei nu au mai venit

Tătaru s-a dus de la 6 la spital ca să îi aștepte pe procurori, dar ei nu au mai venit

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:30 16 Oct 2024 Modificat la 12:28 16 Oct 2024

Nelu Tătaru a venit la spitalul din Huşi încă de la 6 dimineața şi i-a aşteptat pe procurori care urmau să facă percheziţii în biroul său.

În cele din urmă, avocaţii săi l-au informat că procurorii nu vor ajunge la spital, aşa că fostul ministru al Sănătăţii a plecat la Iaşi.

Biroul său din spital este sigilat de DNA. 

Tătaru spune că nu îi este frică şi că procurorii nu vor găsit nicio probă incriminatorie în biroul său. 

Avocatul lui Nelu Tataru susține că fostul ministru obișnuia să își numere banii în cabinet chiar de frica DNA-ului. Apărătorul fostului ministru spune că nu este vorba despre șpăgi, ci despre banii cu care venea de acasă.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, cu 177 de voturi pentru, 12 voturi contra şi o abţinere, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, pentru percheziţii informatice şi domiciliare, după ce, anterior, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a elaborat un raport de admitere, în unanimitate, pe cererea ministrului Justiţiei.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie - 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.

 

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole