Antena 3 CNN Externe Tatăl unui ostatic salvat din Gaza a murit cu o zi înainte de a se reîntâlni cu fiul său. „Stătea lipit de televizor"

Tatăl unui ostatic salvat din Gaza a murit cu o zi înainte de a se reîntâlni cu fiul său. „Stătea lipit de televizor"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:14 10 Iun 2024 Modificat la 11:14 10 Iun 2024

Almog Meir Jan, în vârstă de 22 de ani, a fost răpit pe 7 octombrie, de la festivalul de muzică Nova. Acesta a fost ținut ostatic de teroriștii Hamas în Gaza timp de opt luni. Tânărul israelian a fost salvat sâmbătă, împreună cu alți trei ostatici. Din păcate, tatăl lui Almog a murit înainte de a-și revedea fiul.

Sora bărbatului, Dina, a declarat, pentru postul de televiziune israelian Kan, că acesta stătea „lipit de televizor", în speranța că va afla ceva despre fiul său.

„Era îngrijorat de faptul că el (Almog) se afla în mâinile unor criminali. Fratele meu a murit de supărare și nu a apucat să-și vadă fiul întorcându-se", a spus Dina, potrivit BBC

Citește și: Dragoste în vremea războiului: S-a căsătorit cu iubirea vieții ei într-un buncăr ucrainean, cu verighete din staniol

Salvarea lui Almog Jan și a altor trei ostatici a fost întâmpinată cu bucurie în Israel, premierul Benjamin Netanyahu lăudând forțele speciale pentru că au operat „cu creativitate și curaj”.

Dar prețul umanitar al operațiunii, care a inclus un baraj de lovituri aeriene israeliene, a stârnit condamnări. Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că 274 de persoane au fost ucise în operațiune.

Dacă se confirmă, acesta ar fi cel mai mare număr de victime înregistrat într-o singură zi de la începutul războiului. Un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) susține însă că numărul morților a fost mai mic de 100.

În afară de Almog Meir Jan, ostaticii Noa Argamani, 26 de ani, Andrei Kozlov, 27 de ani, și Shlomi Ziv, 41 de ani, au fost salvați în timpul operațiunii. 

Aproximativ 116 persoane răpite în octombrie rămân în captivitate. Mai mult de o treime dintre acestea au fost deja confirmate ca fiind moarte, dar se crede că acest număr este probabil să fie mai mare.

Benjamin Netanyahu i-a vizitat la spital pe cei patru ostatici reîntorși, spunându-i unuia dintre ei că „nu am renunțat la voi nicio clipă”. „Ne așteptăm ca Hamas să îi elibereze pe toți.

Dar dacă nu o vor face, vom face tot ceea ce este necesar pentru a-i aduce pe toți acasă”, a declarat Netanyahu în fața spitalului. Duminică, Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că 37.084 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului. 

Etichete: Israel Hamas ostatici
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole