Thomas Markle, tatăl lui Meghan Markle, a spus că dacă Regina Elisabeta a II-a se întâlneşte cu preşedintele Trump luna viitoare, atunci suverana britanică ar trebui să îşi facă timp pentru a se întâlni şi cu el, potrivit site-ului cu ştiri despre vedete TMZ.com, citat de Reuters.
În acest comentariu care ar putea provoca nelinişte în rândul membrilor familiei regale britanice, Thomas Markle pare să o critice pe Regina Elisabeta a II-a pentru intenţia de a se întâlni cu Donald Trump pe 13 iulie în timpul vizitei pe care preşedintele american o va efectua în Marea Britanie.
„Dacă Regina este dispusă să se întâlnească cu arogantul şi insensibilul preşedinte al nostru, nu are nicio scuză să nu se întâlnească cu mine. Nu sunt nici pe departe atât de neplăcut”, a declarat Thomas Markle pentru site-ul TMZ.com.