Antena 3 CNN Actualitate Tatăl elevului din Iași, care a fost corectat de învățător deși scrisese corect cuvântul ”patinoar”: „A zis că elevul a scris greșit și că el a corectat bine”

Tatăl elevului din Iași, care a fost corectat de învățător deși scrisese corect cuvântul ”patinoar”: „A zis că elevul a scris greșit și că el a corectat bine”

1 minut de citit Publicat la 14:09 05 Mar 2019 Modificat la 14:09 05 Mar 2019

Tatăl elevului nedreptățit de învățătorul său, deși acesta a scris corect cuvântul ”patinoar” în timpul unui test, a reacționat și a spus că situația este chiar mai gravă. 

Acesta a spus că nu ar fi prima dată când învățătorul face astfel de greșeli. 

Cadrul didactic din Iași, care predă la clasa a II-a, la Colegiul Eminescu, i-a dat lui david nota suficient, spunând că, de fapt, cuvântul ”patinoar” se scrie ”patinuar”. 

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, reacție în cazul învățătorului din Iași care a corectat greșit lucrarea unui copil

"Nu am crezut că impactul va fi așa mare. Învățătorul nu cred că a înțeles, pentru că ieri când Mădălina, fata mea cea mare, studentă la limbi străine, i-a expus d-lui învățător situația, acesta nu a recunoscut. A zis că elevul a scris greșit și că el a corectat bine, că copilul a scris cu ‘u’. Când fata i-a arătat fotografia, dascălul a zis că ‘mai greșesc și eu’. Acest lucru s-a întâmplat acum vreo 3 săptămâni, iar de atunci ne subestimează copilul. Chiar și la matematică, unde a avut lucrare de nota 10, copilul a fost punctat cu suficient sau bine.

Citiți și David e elev în clasa a doua, la o școală celebră din Iași. Zilele trecute a dat extemporal, dar când și-a văzut lucrarea corectată, micuțul a rămas blocat de ceea ce scrisese acolo învățătoarea. "Tati, eu unde am greșit, nu înțeleg?"

Pur și simplu, moralitatea și demnitatea m-a făcut ieri să explodez. Vom merge la Inspectorat și să depunem o hârtie oficială. Așteptăm să se sesizeze și Colegiul Eminescu. Ieri, domnul învățător ne-a trimis la dicționar pentru că el a corectat corect. Înțelegem că el nu are ceva cu noi. E mai grav, așa crede că e corect. Și în alte lucrări a greșit.

Să vă mai spun. Acum doi ani, același învățător nu l-a lăsat pe David să spună o poezie la serbare, pentru că familia mea nu a cotizat cu 50 de lei pentru cadourile de Paște, de Crăciun și alte activități", a spus tatăl elevului la B1 TV. 
 

Etichete: Iași tatal patinoar
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole