Antena 3 CNN Actualitate Social Tatăl din Galați care s-a filmat în timp ce și-a bătut copiii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Tatăl din Galați care s-a filmat în timp ce și-a bătut copiii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

1 minut de citit Publicat la 15:51 04 Apr 2019 Modificat la 15:51 04 Apr 2019

Magistraţii Tribunalului Galaţi au emis joi mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru bărbatul care s-a filmat în timp ce îşi bătea copiii de doi şi cinci ani şi a trimis filmarea mamei minorilor, plecată la muncă în străinătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin. 

Potrivit acesteia, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului. 

Iniţial, bărbatul, de 41 ani, din judeţul Galaţi s-a ales cu un ordin de restricţie şi cu dosar penal, după ce s-a filmat în timp ce îşi bătea copiii de doi şi cinci ani şi a trimis filmarea mamei minorilor, care l-a părăsit şi a plecat la muncă în Anglia. 

"În urma unei sesizări făcute, marţi, la ora 22, la numărul de urgenţă 112, poliţiştii au mers la domiciliul bărbatului din comuna Nicoreşti, unde l-au găsit pe acesta împreună cu cei doi copii minori. Din verificări a reieşit că în cursul aceleiaşi zile în jurul orei 12.00 bărbatul i-ar fi agresat fizic filmând agresiunea cu telefonul mobil şi a trimis imaginile soţiei sale care este plecată în străinătate. Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de cinci zile prin care i s-a interzis bărbatului să se apropie de cei doi copii la distanţă mai mică de 100 de metri şi totodată au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie", a spus Costin. 

Direcţia Generală de Protecţia Copilului Galaţi a deschis o anchetă şi i-a preluat pe cei doi copii împreună cu bunica paternă. 

"Copiii au fost luaţi din spaţiul în care au fost agresaţi de tatăl lor şi sunt în loc sigur, urmând să le asigurăm acum o măsură de protecţie, ori un plasament la familie extinsă, ori plasament la un asistent maternal. Sunt împreună cu bunica paternă, iar copiii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, nu au semne de violenţă. Cazul era la noi în evidenţă, monitorizam cazul pentru că este vorba de un părinte violent. Decăderea din drepturi a tatălui poate fi hotărâtă doar de instanţă", a declarat directorul adjunct al instituţie, Ciprian Groza.

Etichete: Galați tatal arest
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole