Antena 3 CNN Actualitate El este tatăl copilului Sabinei, tânăra mamă ucisă și incendiată pe câmp la Ghimpați

El este tatăl copilului Sabinei, tânăra mamă ucisă și incendiată pe câmp la Ghimpați

Carmina Pricopie, Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 15:43 10 Noi 2020 Modificat la 15:43 10 Noi 2020

Jamal Ahmad Kouja, în vârstă de 34 de ani, este tatăl "din acte" al fiului de opt ani al tinerei care a fost ucis, băgată într-o valiză și apoi incendiată pe un câmp din apropiere de Ghimpați, județul Giurgiu, pe 30 octombrie 2020.

Mihaela-Sabina Mircea (32 de ani) și-a găsit sfârșitul într-un mod îngrozitor, iar criminalul ei este în continuare în libertate.

Fiul ei în vârstă de opt ani a rămas în grija familiei fostului ei iubit, în orașul Pantelimon din Ilfov, chiar dacă cei doi s-au despărțit încă din anul 2013, atunci când tânărul cu care se mutase a plecat în Spania.

Acesta a povestit în exclusivitate pentru Antena 3 că a plecat în Spania tocmai pentru că Sabina a rămas însărcinată cu un alt bărbat, motiv pentru care el nu l-a recunoscut pe copil.

Cu toate acestea, Sabina și fiul ei au rămas în continuare în casa tânărului din Pantelimon, iar între timp, Sabina l-a cunoscut pe Jamal Kouja, care l-a recunoscut pe fiul ei și a devenit astfel "tatăl" micuțului, însă, cel mai probabil, doar pentru a primi permis de ședere în România.

Tatăl din acte al fiului Sabinei, condamnat la închisoare la Constanța

Cu afaceri în București, tatăl din acte al fiului Sabinei, tânăra incendiată într-o valiză pe câmp la Ghimpați, deține, din anul 2016, o firmă de comerț cu amănuntul al textilelor.

Totuși, după ce s-a pus pe picioare și l-a recunoscut pe fiul Sabinei ca fiind al său pentru a scăpa de problemele legale și pentru a rămâne în România, Jamal a încercat să își ajute și alți frați să ajungă în România.

Astfel, în noaptea de 23 spre 24 august 2015, Jamal și un alt frate al său, au fost prinși în flagrant, în zona orașului Negru Vodă din Constanța, la granița cu Bulgaria, în timp ce patrulau pentru a-i găsi pe alți doi frați ai lor care trecuseră ilegal, pe jos, frontiera.

În noiembrie 2015, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe Jamal la șase luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de migranți.

Ultimele mesaje ale Sabinei, tânăra mamă incendiată într-o valiză la Ghimpați

Viața Sabinei s-a schimbat în urmă cu patru luni, respectiv în luna iulie, atunci când a fugit de acasă și și-a abandonat fiul, care a rămas în grija familiei din Pantelimon, acolo unde se află și în prezent.

La sfârșitul lunii august, familia din Pantelimon a contactat-o pe Sabina pe Facebook Messenger, aceea fiind și singura dată când aceasta a răspuns.

"Sabina: Nu mai vin că m-am măritat.

Prietenă: Bun. Și cu băiatul cum rămâne?

Sabina: O să vin să îl iau.

Prietenă: Păi vino, Sabino. Că eu nu mai pot să stau cu el, că plec afară.

Sabina: O să vin să îl iau.

Prietenă: Păi când, Sabino? Am eu vreo obligație față de tine? Am stat și eu atâta timp cu el", a fost discuția dintre Sabina și cea care avea grijă de fiul ei", a fost conversația pe care Sabina a avut-o ultima dată cu femeia care avea grijă de fiul ei.

Din acel moment, Sabina nu a mai putut fi contactată de nimeni din familia sa sau familia care îi creștea copilul. De aceea nimeni nu a reclamat dispariția ei la Poliție.

Vineri, 30 octombrie 2020, Sabina a fost ucisă, dezbrăcată și băgată într-o valiză. Criminalul a dus valiza în care se afla trupul tinerei pe un câmp de pe marginea DN 6, între localitățile Valea Plopilor și Ghimpați, județul Giurgiu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole