Antena 3 CNN Actualitate TAROM continuă operaţiunea de restructurare și reduce salariile angajaţilor cu 20%

TAROM continuă operaţiunea de restructurare și reduce salariile angajaţilor cu 20%

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 22:10 29 Iun 2021 Modificat la 00:23 30 Iun 2021

TAROM continuă operaţiunea de restructurare. Compania a anunţat în decursul zilei de azi intenţia de a tăia din salariile angajaţilor.

Compania se confruntă cu problemele financiare din 2008, iar de atunci TAROM a intrat într-un amplu proces de restructurare.

1.250 de oameni vor avea salariile tăiate cu 20%

Mai mult, aceştia vor lucra doar partru zile din cinci. Totul, în plin sezon estival când numărul curselor este în creştere.

Datele arată că TAROM are 1.400 de angajaţi în total, 150 sunt în şomaj, iar 1.250 de oameni vor lucra patru zile din cinci.

Decizia a fost luată de managementul societăţii TAROM şi se aplică până la final de 2021.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: "TAROM-ul a pierdut 1,5 miliarde de lei în ultimii 10 ani"

"Ce îmi doresc este ca societăţile din subordinea Ministerului Transporturilor, mă refer în special la companiile care au o natură pronunţat comercială, să nu mai fie neaparat locuri unde pierdem sute de milioane, deci trebuie să vedem cum scoatem din această situaţie aceste companii, care sunt mijloacele ca aceste pierderi să nu se mai acumuleze în felul în care au făcut-o.

Vă dau un exemplu: TAROM-ul a pierdut 1,5 miliarde de lei, dacă nu mă înşel, în ultimii 10 ani, sper să nu greşesc. Sunt pierderi enorme pe toate aceste companii, nu e normal. O companie trebuie să aibă eficienţă, mai ales cele care sunt pe piete care pot funcţiona competitiv şi chiar şi cele care funcţioneaza pe pieţe cu subvenţii cum e normal făcute pentru călători şi alte lucruri - în toată lumea sunt fără aceste subvenţii - trebuie să aibă un model de eficienţă", a declarat Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, potrivit Agerpres.

Compania aeriană națională nu a mai înregistrat profit din anul 2007

Planuri pentru concedieri şi reînnoirea flotei la TAROM s-au făcut de mai mulţi ani, dar pandemia şi criza economică au determinat compania să ia mai în serios ideea de restructurare, potrivit ziare.com

Motivele sunt cele pe care le au in prezent companiile aeriene la nivel global - avioanele zboară mai puţin, destinaţiile sunt tot mai puţine din cauza restricţiilor, oamenii nu mai cumpără sau anulează biletele de avion.

La finalul anului trecut TAROM estima pierderi de 171,37 milioane lei pentru 2019, în conditiile in care, veniturile totale ale companiei de stat au fost de 1,51 miliarde lei, potrivit documentelor publicate în Monitorul Oficial. Cheltuielile s-au ridicat la 1,68 miliarde de lei.

Pierderile din 2018 s-au ridicat la 182,77 milioane de lei.

Etichete: Tarom angajati salarii
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole