Antena 3 CNN Actualitate TAROM anulează mai multe curse. Care sunt zborurile vizate

TAROM anulează mai multe curse. Care sunt zborurile vizate

<1 minut de citit Publicat la 13:17 11 Ian 2017 Modificat la 13:17 11 Ian 2017

Compania Tarom a anulat miercuri, din cauza condiţiilor meteo, cursele 201/202 Bucureşti - Chişinău - Bucureşti, 603/604 Bucureşti - Timişoara - Bucureşti şi 643/644 Bucureşti - Cluj Napoca - Bucureşti, pasagerii urmând să fie îmbarcaţi tot astăzi pe următoarele curse către aceleaşi destinaţii,potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), remis miercuri AGERPRES. 

"Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă. Se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă. Unele zboruri înregistrează întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor", spun reprezentanţii companiei. 

Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene. 

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro. 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.

Sursă: Agerpres
Etichete: Tarom zboruri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole