Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: România nu este în situaţia ieşirii din Uniunea Europeană

Tăriceanu: România nu este în situaţia ieşirii din Uniunea Europeană

2 minute de citit Publicat la 08:28 24 Oct 2018 Modificat la 08:28 24 Oct 2018

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că România nu este în situaţia ieşirii din Uniunea Europeană nici ca urmare a unor solicitări din partea unor politicieni europeni şi nici din aceea a unor oameni "serioşi şi cu pondere" din România.

"Timmermans a spus şi el, şi cred că şi Juncker, dar Tiemmermans, de vreo două, trei ori, că între România şi, de exemplu, ţări care se consideră că au avut excese sau au încălcat principiile statului de drept nu poate fi făcută nicio comparaţie. România nu este în această situaţie. Nu este în situaţia ieşirii din Uniunea Europeană nici ca urmare a unor solicitări pe care eu nu le-am văzut din partea unor politicieni europeni şi nici din partea unor oameni serioşi şi cu pondere din România. Că poate o fi vreunul din România care spune o astfel de năzbâtie, nu ştiu cum s-o calific", a declarat Tăriceanu la un post de televiziune.

El a subliniat că suntem membri în Uniunea Europeană nu datorită MCV, ci "pentru că ne-am îndeplinit criteriile de aderare".

"Pentru că la momentul aderării - şi v-o spun pentru că eram prim-ministru la acea dată şi ştiu bine -, am avut o discuţie directă cu preşedintele Comisiei Europene de atunci, cu Barroso (Jose Manuel Barroso). Şi Barroso mi-a spus: 'Există anumite rezerve, că anumite condiţionalităţi n-ar fi realizate. Vă propunem să instituim acest mecanism. Sunteţi membri cu drepturi depline, dar haideţi să facem acest lucru'. (..) Şi eu am plecat de la ideea - şi nu numai eu, cei care eram atunci în cabinet - că există, dacă vreţi, o bună intenţie în cadrul acestui MCV şi am plecat pe drumul ăsta. Şi am spus: 'N-avem de ascuns nimic, vrem să facem în continuare anumite progrese, vrem ca să aibă Comisia un instrument de evaluare, de cuantificare a lor, punem acest instrument în aplicare. Nu de asta suntem în Uniunea Europeană", a spus preşedintele ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu a punctat că instituirea MCV nu a fost o condiţie a intrării în UE.

"Nu a fost o condiţie. Să ştiţi că Tratatul de aderare era semnat. (...) Noi la 1 ianuarie intram oricum în Uniunea Europeană. Dar acesta a fost un fel de gentlemen's agreement prin care România a arătat că suntem deschişi, suntem disponibili, vrem Comisia, care are experienţă, să ne acompanieze pe acest drum. De ce nu? Ceea ce s-a întâmplat însă mai departe a fost excesiv", a susţinut el.

Tăriceanu a menţionat că, potrivit sondajelor, "România e o ţară în care susţinerea pentru proiectul european şi pentru calitatea de membru în Uniunea Europeană e la cotele cele înalte". 

Sursă: Agerpres
Etichete: Tariceanu România
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole