Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: „România este astăzi într-un grav derapaj”

Tăriceanu: „România este astăzi într-un grav derapaj”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:29 26 Mai 2017 Modificat la 19:29 26 Mai 2017

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat vineri că România se află „într-un grav derapaj”, iar societatea românească nu s-a „dezbărat complet de metehnele securistice şi comuniste”.

„Am avut convingerea că România este instalată definitiv pe un drum sănătos, democratic, în care valoarea supremă în societate este cetăţeanul. După 27 de ani, privesc în stânga şi în dreapta mea şi nu îmi vine să cred ce văd ochilor: o societate care este evident că nu s-a dezbărat complet de metehnele securistice, comuniste. Văd o societate în care oameni cum sunt cei din presă, în loc să pună accent pe apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, vor să întărească instituţiile de forţă, instituţiile represive ale statului, care se îndreaptă împotriva cetăţenilor”, a afirmat Tăriceanu, în discursul susţinut la Conferinţa Naţională a Tineretului ALDE.

„Definiţia statului democratic, (...) a statului de drept este una şi singura: instituţiile sunt făcute să apere şi să servească cetăţeanul, nu să îl asuprească, nu să îi îngrădească libertăţile, nu să îi asculte telefoanele, nu să îl trimită pentru vini închipuite în instanţă, nu să îl plimbe cu cătuşe pe la televizor! Acestea sunt caracteristicile specifice regimurilor autoritare. România este astăzi într-un grav derapaj, pe care, vă spuneam, nu mi l-am imaginat la începutul anilor '90”, a conchis preşedintele ALDE.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole