Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu, revoltat: „Noua politică guvernamentală: Crede și nu cerceta!”

Tăriceanu, revoltat: „Noua politică guvernamentală: Crede și nu cerceta!”

<1 minut de citit Publicat la 19:51 05 Iul 2020 Modificat la 19:51 05 Iul 2020

"Noua politică guvernamentală: Crede și nu cerceta!

Așa poate fi sintetizată solicitarea Grupului de Comunicare Strategică către CNA de a cere tuturor televiziunilor să prezinte informații despre criza coronavirus doar din surse oficiale (adică de la guvernanți).

În traducere liberă, un fel de pumn pus în gura presei libere. Înțeleg că cei 200 de milioane de lei pe care i-au băgat în media nu funcționează grozav și atunci tot mai eficientă e cenzura.

Crede și nu cerceta

Dar gândindu-mă la acest îndemn al Grupului am realizat că, de fapt, întreaga campanie de luptă împotriva coronavirus s-a bazat pe sintagma „crede și nu cerceta”. La început probabil din neștiință, apoi cu siguranță din pur interes electoral. Sau mai corect ar fi următorul ciclu: electoral-neștiință-electoral.

A farda permanent adevărul sperând că îi păcălești pe oameni nu poate să funcționeze prea mult. O fi adevărat că poți păcăli un om tot timpul sau mai mulți oameni o perioadă scurtă, dar nu poți să-i păcălești pe toți tot timpul! Nici chiar dacă ceri mass mediei să creadă și să nu cerceteze!", scrie Tăriceanu pe Facebook.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole