Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: Propunerea lui Florin Cîţu ca premier va adânci criza politică

Tăriceanu: Propunerea lui Florin Cîţu ca premier va adânci criza politică

1 minut de citit Publicat la 23:09 26 Feb 2020 Modificat la 23:09 26 Feb 2020

„Sunt surprins, dar neplăcut surprins. Mă aşteptam ca preşedintele să avanseze o propunere care să aibă drept scop ieşirea din criză, nu adâncirea crizei. Această propunere aş spune că vine exact în sens invers celor care ar fi trebuit să se întâmple. În momentul de faţă este evident pentru toată lumea că PNL nu poate realiza o majoritate în Parlament”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Sinteza zilei.

Călin Popescu Tăriceanu susține că România nu e pregătită pentru a gestiona criza provocată de coronavirus, de aceea era nevoie de o propunere de premier independent, care să strângă voturile pentru învestire.

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, miercuri seara, pe Florin Cîțu premier. Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care șeful statului le-a avut cu liderii partidelor parlamentare.

Decizia șefului statului a fost luată după patru ore de consultări cu partidele politice.

Florin Cîțu trebuie să vină cu un program de guvernare şi cu o echipă de miniştri. Parlamentul are 15 zile termen să audieze miniştrii propuşi şi să dea vot de învestitură.

Florin Cîțu este ministrul al Finanțelor în guvernul Orban, demis prin moțiune de cenzură.

"După consultări, acum, am decis deja să fac o desemnare pentru a mișca lucrurile încât să nu ne blocăm politic. Așadar, am decis să desemnez pentru poziția de prim-ministru pe domnul Vasile Florin Cîțu, actualmente ministru al Finanțelor Publice, care se va prezenta, sper, într-un timp scurt în fața Parlamentului cu o echipă guvernamentală și un program de guvernare", a spus Klaus Iohannis.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole