Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu: Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc și nici nu le înțeleg

Tăriceanu: Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc și nici nu le înțeleg

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:41 14 Mar 2017 Modificat la 12:41 14 Mar 2017

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a spus marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu recunoaşte acuzaţiile pe care i le aduce DNA şi nici nu le înţelege, solicitând să fie judecat prin procedura normală în dosarul în care este cercetat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

La primul termen al judecării dosarului pe fond, Tăriceanu a fost întrebat de preşedintele completului, Ana Maria Dascălu, dacă recunoaşte acuzaţiile şi dacă doreşte să fie judecat prin procedura simplificată.

Poziţia mea este că nu recunosc acuzaţiile care mi se aduc şi nici nu le înţeleg şi, ca atare, doresc ca judecata în cazul meu să se desfăşoare după procedura obişnuită de drept comun”, a răspuns Tăriceanu.

Procesul a durat în jur de 20 de minute, timp în care s-a dat citire pe scurt rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

Avocatul lui Tăriceanu a cerut amânarea dosarului, pe motiv că doreşte să ia la cunoştinţă probele procurorilor, dar şi pentru a depune o listă cu probele sale. Apărătorul a explicat că în rechizitoriu nu apar patru martori care au fost audiaţi la DNA, iar alţi martori au fost de fapt audiaţi în alt dosar.

Instanţa a fost de acord cu amânarea procesului pentru data de 11 aprilie, dată la care va fi audiat şi Călin Popescu-Tăriceanu.

La ieşirea din sala de judecată, Tăriceanu nu a dorit să dea detalii presei despre acuzaţiile care i se aduc în acest dosar.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, iar timp de opt luni procesul s-a desfăşurat în procedura de cameră preliminară.

În acelaşi dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidenţial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu şi fost şef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă, însă procesul acestuia a fost disjuns şi se judecă separat la Tribunalul Braşov.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole