Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu, despre incendiul de la ATI COVID Piatra Neamţ: "Nici Orban și nici Tătaru nu au nici o scuză de data asta"

Tăriceanu, despre incendiul de la ATI COVID Piatra Neamţ: "Nici Orban și nici Tătaru nu au nici o scuză de data asta"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 13:15 15 Noi 2020 Modificat la 13:15 15 Noi 2020

Tăriceanu a declarat pe reţelele de socializare că imaginile din "spitalul groazei" l-au afectat profund.

“Imaginile pe care le-am văzut ieri noapte din spitalul groazei de la Piatra Neamț mă vor urmări mult timp de acum înainte.

Paturile făcute scrum, plasticul topit și fiarele contorsionate dau imaginea suferinței prin care au trecut în ultimele minute de viață pacienții din salonul ATI incendiat”, a spus Tăriceanu în postarea de pe Facebook.

Şapte bărbaţi şi trei femei cu vârste cuprinse între 67 şi 86 de ani care se aflau în stare critică şi primeau îngrijiri în secţia ATI COVID şi-au pierdut viaţa în incendiul produs sâmbătă la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

“Nici Orban și nici Tătaru nu au nici o scuză de data asta! Spitalul din Piatra Neamț este acel spital care până acum o săptămână își tria bolnavii în aer liber, în vânt și ploaie, și îi țineau acolo câte 8 sau 10 ore!

Asta am văzut cu toții pe toate posturile de televiziune, deci guvernul nu poate spune că nu a știut că ceva era în neregulă la Piatra Neamț”, a mai spus Tăriceanu în postarea de pe Facebook.

Senatorul, Călin Popescu Tăriceanu îl acuză pe ministrul Sănătăţii de cinism

“Foarte cinică conferința de presă de la fața locului a ministrului Tătaru!

Nici o vorbă despre cei decedați, nici o vorbă despre rudele care așteptau vești despre cei implicați în incendiu, nici o fărâmă de compasiune pentru decedați și suferinzi! Doar un robot care pune pe repede înainte o placă din care nimeni nu înțelege nimic”, a mai spus Tăriceanu în postarea de pe Facebook.

În final, Tăriceanu afirmă că plecarea lui Orban şi Tătaru acum, ar reîncepe drumul spre normalitate

“Nu cred că Orban și Tătaru trebuie să prindă votul din 6 decembrie în funcțiile pe care le dețin acum! Plecarea lor ACUM este ultima rază de speranță că mai putem să punem ordine în țară și reîncepe drumul spre normalitate”, a încheiat mesajul Călin Popescu Tăriceanu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole