Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: ''Klaus Iohannis s-a angajat pe un drum foarte periculos''

Tăriceanu: ''Klaus Iohannis s-a angajat pe un drum foarte periculos''

2 minute de citit Publicat la 16:33 22 Oct 2016 Modificat la 16:33 22 Oct 2016

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului, susţine că şeful statului Klaus Iohannis 's-a angajat pe un drum foarte periculos' şi îi atrage atenţia acestuia că formarea Guvernului este atribuţia partidelor şi a Parlamentului şi că 'prin încălcarea repetată a Constituţiei, îşi asumă o mare responsabilitate personală', transmite Agerpres.

"Constituţia prevede că formarea guvernului este atribuţia partidelor şi a Parlamentului, dar folosirea pluralului 'formăm' de către preşedinte ne arată că domnia sa nu va ezita să se implice, să-şi depăşească atribuţiile sale constituţionale. Cu tot respectul pe care-l datorez funcţiei pe care o ocupă, îi atrag atenţia public preşedintelui Iohannis, că s-a angajat pe un drum foarte periculos şi că, prin încălcarea repetată a Constituţiei, îşi asumă o mare responsabilitate personală", afirmă Tăriceanu, potrivit unui comunicat ALDE transmis, sâmbătă, AGERPRES.

El a amintit că pe 23 septembrie i-a solicitat public preşedintelui Iohannis "să se angajeze formal că va respecta voinţa cetăţenilor fără precondiţii şi limitări şi fără utilizarea instituţiilor statului în vederea alterării procesului democratic".

"La o lună de zile distanţă, perioadă în care s-a angajat făţiş şi fără rezerve în poziţia de lider şi coordonator al campaniei electorale a PNL şi USR, preşedintele Iohannis a confirmat de la Bruxelles temerile pe care le-am exprimat public în mod repetat şi anume, că nu va respecta votul românilor din 11 decembrie, adică, va pune democraţia între paranteze", susţine Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE precizează că, în temeiul articolului 85 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, punctând că "desemnarea candidatului nu este un act arbitrar al preşedintelui, ci trebuie să se bazeze pe votul exprimat de alegători".

"În vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, preşedintele invită partidele la consultări. Cu acest prilej, preşedintele primeşte propunerea de candidat de premier din partea partidului care a obţinut majoritatea absolută în Parlament sau din partea coaliţiei majoritare constituită de partide înaintea consultărilor. Preşedintele nu are atributul constituţional să negocieze formarea unei majorităţi, aşa cum a declarat. Acest drept aparţine exclusiv partidelor cu reprezentare parlamentară. De loc surprinzător după multiplele încălcări ale Constituţiei din ultima vreme, preşedintele Iohannis a declarat că după alegeri, în loc de consultări, va negocia majoritatea pe care şi-o doreşte: 'vom negocia, vom discuta şi vom vedea cine are o majoritate'. Nu este un secret pentru nimeni că aşa-zisele negocieri anunţate de preşedintele Iohannis, în realitate impunerea voinţei prezidenţiale, trebuie să ajungă la concluzia anunţată explicit în mod repetat: Dacian Cioloş, viitor premier", menţionează Tăriceanu.

El mai spune că DNA "pregăteşte psihologic" viitoarele negocieri pentru desemnarea premierului.

"Pregătirea psihologică a viitoarelor negocieri pentru desemnarea primului ministru, adică, inhibarea adversarilor planurilor preşedintelui prin acţiuni de intimidare materializate în dosare penale mai puţin sau deloc justificate, o face DNA de ceva vreme. Cei care nu acceptă majoritatea şi premierul preferate de preşedintele Iohannis, le rămân opţiuni greu de acceptat: hărţuirea prin tribunale, arestul preventiv, ruinarea imaginii şi a carierei politice şi, posibil, pierderea temporară a libertăţii. Ca să nu-şi facă nimeni iluzii că ar putea să renunţe la planul său arbitrar cu ocazia aşa-ziselor negocieri sau că ar putea să ţină cont de programele partidelor votate de electorat şi pe care le-a etichetat drept 'sensibilităţi', presedintele Iohannis a mai spus: 'Eu nu-mi doresc o situaţie în care, după alegeri, apar tot felul de sensibilităţi ca să nu reuşim să formăm un Guvern'", afirmă Tăriceanu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole