Preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi, la Braşov, că preşedintele Klaus Iohannis nu întârzie cu răspunsul la cererea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi, însă a adăugat că, în opinia sa, este foarte grav că şeful statului s-a antepronunţat şi "joacă politic" această chestiune.
''N-aş putea să spun că întârzie. Ca să fiu corect, abia la sfârşitul săptămânii trecute, vineri parcă, a primit documentele de la CSM. Nu se poate spune că întârzie. Altceva pot să spun. Preşedintele în loc să-şi ia o marjă de rezervă şi să fi spus, în momentul în care Ministrul Justiţiei a cerut revocarea, să fi spus 'da, o să stau să analizez solicitarea de revocare, argumentele propuse', domnia sa s-a şi pronunţat că nu consideră că este necesară revocarea, ceea ce după părerea mea este o greşeală'', a afirmat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că în cazul deciziei preşedintelui este vorba de două chestiuni: aspectul juridic şi aspectul politic, iar din punct de vedere juridic argumentele furnizate de ministrul Justiţiei sunt imbatabile.
''Din punct de vedere politic, a juca această această chestiune politic intră într-o contradicţie flagrantă cu rolul constituţional al preşedintelui, care, prin Constituţie, este chemat să vegheze la respectarea Constituţiei. Ministrul Justiţiei a invocat drept argument pentru revocare, consider eu că este argumentul principal pentru revocare, nu ştiu dacă împărtăşeşte punctul meu de vedere, dar el a invocat tocmai faptul că procurorul şef al DNA, care trebuie să fie un om al legii, a încălcat grav Constituţia în repetate rânduri. Deci preşedintele ce face, se derobează de la acest rol esenţial pe care-l are, numai de dragul clienţilor politici şi al simpatizanţilor? Este foarte grav'', a mai argumentat Călin Popescu Tăriceanu.