Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, despre neînțelegerile din coaliție privind noul impozit: Pregătim o soluție ca să corectăm această anomalie

Tăriceanu, despre neînțelegerile din coaliție privind noul impozit: Pregătim o soluție ca să corectăm această anomalie

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 17:11 05 Iul 2017 Modificat la 17:11 05 Iul 2017

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pune paie pe foc în așa-zisul scandal dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose. 

Rată de promovare uluitoare la BACALAUREAT. Vezi REZULTATELE pe județe

Șeful Senatului spune că partidul său îşi menţine opoziţia faţă de introducerea impozitului pe cifra de afaceri. Potrivit lui Tăriceanu, acest impozit este o eliminare mascată a cotei unice de impozitare.

Preocuparea coaliției noastre de guvernare e legată de o discrepanță evidentă care se petrece în economia românească. Acum, ponderea cifrei de afaceri a firmelor cu capital străin și românesc e apoximativ egală. Cele cu capital românesc plătesc de trei ori mai mult impozit pe profit.

Atâta vreme cât noi avem obligația pe care ne-am asumat-o, mi se pare normal să cerem un comportament corect al firmelor, dar și față de stat. Observând dezechilibrul care duce povara pe firmele românești, pregătim o soluție ca să corectăm această anomalie”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

”Dacă va duce la omorârea unora (unor firme - n.r.) și susținerea altora, nu o avem în vedere. (...) Va trebui să consultăm și mediul de afaceri. Vrem un comportament ferm și din partea statului, și a celor care sunt contribuabili. Vrem ca măsurile pe care le luăm să stimuleze creșterea economică”, a adăugat liderul ALDE.

Întrebat dacă ALDE a fost consultat de PSD în privința noului impozit pe care acest partid vrea să-l introducă, Tăriceanu a lăsat de înțeles că acest lucru nu s-a întâmplat.

În ce privește o eventuală tensiune între ALDE și PSD, Călin Popescu Tăriceanu a negat această informație. De asemenea, a șeful ALDE a negat vehement și o posibilă ieșire din coaliția de guvernare.

Războiul dintre Liviu Dragnea şi premierii propuşi de PSD pare să nu se mai sfârşească.

Potrivit unor informaţii apărute pe surse și citate de Antena 3, la trei zile după depunerea jurământului de la Cotroceni, Mihai Tudose l-a sunat pe Dragnea şi i-a spus răspicat că nu vrea să răspundă la comenzile de la partid şi că nu va pune în aplicare noul proiectul de guvernare ad litteram.

De cealaltă parte, însă, Dragnea spune că nicio măsură nu va fi aplicată, dacă simulările vor arăta că poate face rău. 

Citiți și Gabriela Firea, despre zvonurile privind conflictul Tudose-Dragnea: Nu este adevărat

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole