Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tăriceanu, despre demersul CCR: „Înseamnă că situaţia este gravă”

Tăriceanu, despre demersul CCR: „Înseamnă că situaţia este gravă”

1 minut de citit Publicat la 10:28 06 Iun 2018 Modificat la 10:28 06 Iun 2018

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, miercuri, despre obligativitatea respectării unei decizii constituționale. Președintele ALDE spune că o contestare a „hotărârii CCR ridică o problemă fundamentală a statului de drept”.

„Dacă judecătorii CCR au considerat că trebuie să recurgă la acest demers, înseamnă că situația este gravă. Contestarea hotărârii CCR ridică o problemă fundamentală a statului de drept. Criticile personale aduse unora dintre judecători nu au nimic de-a face cu ceea ce înseamnă statul de drept. Mulți au impresia că se pricep la lege și la interpretarea Constituției. CCR nu a făcut decât să întărească acest principiu constituțional”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Șeful Senatului a lansat și un atac la adresa preşedintelui României, Klaus Iohannis, după ce şeful statului a declarat că independenţa procurorilor din România poate fi afectată.

„Multe persoane au impresia că se pricep. CCR nu a făcut decât să întărească acest principiu constituţional care a fost doar un enunţ pe hârtie. Lipsa controlului a dus la gravele excese care s-au întâmplat în ultima vreme, la tot ce s-a întâmplat la Ploieşti, la DNA, la tot ce s-a întâmplat cu semnarea protocoalelor secrete. Lucrurile acestea nu pot să rămână nesancţionate. Sigur că îi revine Parlamentului sarcina de a corecta lacunele legislative”, a spus Tăriceanu.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole