Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu îi cere premierului Dacian Cioloș să creeze o celulă de criză pentru situația din sănătate.
De asemenea, el a precizat că va discuta cu senatorii pentru a-i solicita premierului Dacian Cioloș să prezinte în Senat situația din sănătate.
„Sunt surprins că la experiența dl prim-ministru nu a luat mai demult decizia (...) să facă ceea ce se face peste tot într-o asemenea situație de criză majoră, adică se constituie o celulă de criză și care trebuie să încerce să analizeze și să constate care sunt cauzele fenomenului la care ne referim și după aceea să facă un set de propuneri, de măsuri care trebuie puse rapid în aplicare. Îi sugerez dl prim-ministru, nu este târziu nici acum să facă acest lucru, dar o masă rotundă la care discută unii și discută nu este soluția pentru un moment de criză majoră. O astfel de celulă de criză trebuie să fie compusă din oamenii de specialitate din minister și trebuie făcut apel la cei mai buni specialiști în domeniu, cum este, de exemplu, profesorul Adrian Streinu-Cercel din București, probabil cei care sunt de aceeași specialitate cu profesorul la care m-am referit din centrele mari universitare precum Iași, Cluj, Timișoara”, a spus Tăriceanu, într-o conferință de presă, acuzând „bâlbâieli repetate” în sănătate.
El a subliniat că, într-o situație de criză, crearea unui grup de lucru nu este o măsură adecvată.
Tăriceanu a criticat decizia premierului Dacian Cioloș de a prelua interimar conducerea Ministerului Sănătății.
„Probabil că dl Cioloș consideră că un lucru ca să fie bine făcut îl faci tu cu mâna ta. Este o abordare care nu cred că este cea potrivită, pentru că prim-ministrul nu poate să fie specialist în toate domeniile. Știu că are o bună competență în domeniul agriculturii. Nu cred că trebuie să exerseze acum și în domeniul sănătății”, a afirmat liderul ALDE.
Tăriceanu a arătat că va cere în Biroul permanent al Senatului prezența în plen a premierului Dacian Cioloș pe tema situației din sănătate.
„Voi discuta cu colegii mei de la Senat și am să le propun ca în cel mai scurt timp premierul să vină să prezinte, după ce are primele rezultate, dar nu peste o lună de zile, o situație a ceea ce înseamnă această criză, a constatărilor și a măsurilor care au fost întreprinse la modul cel mai urgent. (...) La ultima ședință a Biroului permanent pe care am avut-o la începutul săptămânii am discutat cu colegii mei că în cazul unor urgențe putem să ne reunim pentru a analiza orice problemă. Mie mi se pare că suntem realmente în fața unei situații de criză majoră”, a completat liderul ALDE.
Tăriceanu a susținut că problema din sănătate nu este de resortul CSAT, ci ține de Guvern și de Parlament.