Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, atac la "bocitoarele" care se opun creșterii alocațiilor: sunt pe statul de plată al FMI

Tăriceanu, atac la "bocitoarele" care se opun creșterii alocațiilor: sunt pe statul de plată al FMI

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 20:00 24 Sep 2020 Modificat la 20:00 24 Sep 2020

"Eu pe băieții ăștia îi cam știu de prin 2005, atunci când la fel își smulgeau cămașa de pe ei când am introdus cota unică sau când am dublat pensiile. Sunt aceiași băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine, în principiu niște oameni care nu au avut niciodată vreun angajat, nu au plătit vreun salariu sau TVA la stat!", susține Tăriceanu.

Potrivit liderului ALDE, este vorba despre aceleași persoane care prevesteau sfârșitul României când a fost redusă cota unică la 10% sau când TVA a scăzut la 19%.

"Haideți să le luăm pe rând. Nimic din ce prevesteau bocitoarele astea nu s-a întâmplat! Nici când am dublat pensiile, nici când am dublat alocațiile (la propunerea PNL) și nimic rău nu se va întâmpla nici când vom dubla din nou alocațiile și vom crește pensiile cu 40%, așa cum spune legea. Nu se va întâmpla dintr-un motiv simplu: acum nu avem o criză de bani, acum avem o criză de idei proaspete și de proiecte care să fie finanțate! Acești bani care vor ajunge la părinți sau la bunici vor reveni destul de repede în piață și vor finanța zeci de mii de locuri de muncă (..) Acești bani vor menține în mișcare roțile economiei naționale până când economia globală va reporni", crede fostul prim-ministru.

Tăriceanu: e falsă ideea că UE ne va tăia alocările

El a respins și afirmația președintelui Iohannis, conform căruia "România va pierde 3 miliarde de euro din alocările de la UE" în urma creșterii cheltuielilor sociale.

"Merită să-i reamintim președintelui că România este membru cu drepturi depline în UE și fondurile de care beneficiem le luăm pentru că ni se cuvin și nu pentru că UE ne-ar face vreun favor!", a concluzionat Tăriceanu.

Etichete: Tariceanu alocaţii
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole