"Astăzi, ECDC și EMA vor recomanda un rapel suplimentar pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili", a declarat comisarul Stella Kyriakides, referindu-se la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și la Agenția Europeană pentru Medicamente, conform Reuters.
Agențiile urmează să emită o declarație comună astăzi.
"Este crucial ca toate persoanele de peste 60 de ani și toate persoanele vulnerabile să se prezinte pentru a doua doză de rapel cât mai repede posibil", a arătat Kyriakides într-un comunicat.
Agențiile de sănătate ale UE au recomandat, începând din aprilie, o a doua doză de booster doar pentru persoanele de peste 80 de ani și pentru cele mai vulnerabile.
Se așteaptă ca noua recomandare să faciliteze deciziile naționale de accelerare a campaniilor de vaccinare, care au încetinit până aproape de oprire în ultimele luni.
"Trebuie să acționăm acum pentru a spori protecția cetățenilor aflați în pericol în lunile de vară", a declarat Kyriakides.
Ea a menționat că vaccinurile disponibile în prezent pentru rapel, cum ar fi cele ale Pfizer și Moderna, sunt "foarte eficiente în reducerea formelor grave COVID".
Cu toate acestea, nu este clar cât de eficiente sunt acestea în prevenirea infecțiilor cauzate de cele mai noi subvariante COVID-19 Omicron.