Antena 3 CNN Actualitate Târgul de toamnă Produs în Bucovina a prezentat oferta turistică a regiunii

Târgul de toamnă Produs în Bucovina a prezentat oferta turistică a regiunii

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:01 16 Oct 2023 Modificat la 18:01 16 Oct 2023

Târgul de toamnă denumit "Produs în Bucovina" prezintă oferta turistică a regiunii. Autorităţile locale au anunţat apariţia organismului de management al destinaţiei turistice Bucovina, primul organism de acest fel înfiinţat la nivel naţional.

Această nouă formă de organizare ar urma să faciliteze colaborarea dintre localităţi în vederea creşterii calităţii turismului, dar şi o mai bună promovare a zonei. Meşteri populari, comercianţi şi reprezentanţi ai destinaţiilor turistice prezintă oferta lor turistică pe toate palierele.

"O zi de toamnă frumoasă. La Suceava deschidem târgul de toamnă Produs în Bucovina. Vreau să îi mulţumesc partenerului meu de cursă lungă, domnului primar al municipiului Suceava, Ion Lungu, pentru prezenţă, pentru organizare, pentru că ne-a primit aici în centrul Sucevei", a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Oaspeţii pot vedea cum se fac preparatele chiar sub ochii lor, fiind organizate mai multe demonstraţii gastronomice care satisfac poftele celor mai pretenţioşi gurmanzi.

De la celebrele brânzeturi şi produse din carne până la noi invenţii culinare, care îmbină diferitele tradiţii culinare istorice din Bucovina.

Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, a organizat în cadrul proiectului România Inteligentă, conferinţa naţională Turism în Bucovina, patru puncte cardinale: patrimoniu, spiritualitate, natură, gastronomie. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 14 octombrie 2023, la Teatrul Municipal "Matei Vişniec" din Suceava.

Etichete: Bucovina Suceava
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole