Antena 3 CNN Actualitate Locale Astăzi se deschide Târgul de Crăciun din București. Roata panoramică va fi atracția principală

Astăzi se deschide Târgul de Crăciun din București. Roata panoramică va fi atracția principală

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 08:58 20 Noi 2022 Modificat la 09:04 20 Noi 2022

Cei care vor participa astăzi la aprinderea luminițelor la Târgul de Crăciun din Piața Constituției, din București, vor avea parte de concerte susținute de artiști cunoscuți, un patinoar sau căsuțe de unde pot cumpăra tot felul de produse.

Însă de departe, atracția din acest an este roata panoramică, înaltă de 36 de metri de unde se poate vedea orașul de la înălțime. Deși mai sunt doar câteva ore până la deschidere, câțiva vizitatori au fost nerăbdători, așa că au trecut în inspecție.

Cei care sunt în focurile pregătirilor sunt comercianții. Au venit din toate colțurile țării, descarcă marfa și fiecare încearcă să aibă cea mai frumoasă căsuță. Ei recunosc că au fost nevoiți să mărească prețurile produselor din cauza scumpirilor din ultima perioadă.

Prezenți la târg au fost și cei mai mici, care recunosc că așteaptă nerăbdători întâlnirea cu Moș Crăciun care va avea loc pe 30 noiembrie.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției va fi deschis până pe 26 decembrie.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole