Târgul de Paște de la Craiova va avea loc în perioada 19 aprilie – 12 mai 2024, în Parcul Nicolae Romanescu, zona Foişor – Casa Bibescu.
Tema de anul acesta va fi ”Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”.
Căsuțe unicat, decoruri de basm, spectacole și multe surprize sunt pregătite pentru a-i întâmpina pe vizitatori între 19 aprilie și 12 mai 2024.
Căsuțele din Târgul de Paște Craiova 2024 vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00, cu posibilitate de extindere a programului, și vor oferi o varietate de produse tradiționale, de la ouă încondeiate și produse de patiserie, la produse de artizanat și suveniruri.
De asemenea, sunt așteptați și producători locali cu produse bio și tradiționale, oferindu-ne, astfel, ocazia de a redescoperi gastronomia și produsele autentice ale Olteniei.
București, fără Târg de Paște, în 2024
Târgul de Paște al Capitalei, Tradiții și Flori de Sărbători, ediția a 12-a, a fost anulat.
Din cauza ajustărilor bugetare recente, CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, inițiator și organizator al Târgului oficial de Paște al Capitalei, a fost obligat să anunțe anularea celei de-a 12-a ediții, ce urma să se desfășoare în Parcul Regele Mihai I, în perioada 27 aprilie - 6 mai.
Târgul de Paști din Sibiu se deschide pe 26 aprilie
Piața Mare din Sibiu va găzdui, între 26 aprilie și 7 mai, Târgul de Paști 2024. Pe lângă produsele artizanale și culinare oferite spre vânzare, târgul va cuprinde și un spațiu dedicat copiilor.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, vizitatorii vor putea descoperi o gamă largă de produse artizanale, ce reflectă talentul și creativitatea expozanților.
Bijuterii lucrate manual, obiecte decorative, produse de olărit și o varietate de cărți și felicitări create cu grijă sunt doar câteva dintre opțiunile disponibile pentru cei ce caută cadouri unice și pline de sens.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 11:00 și 21:00.
Târgul de Paști din Timișoara
Târgul de Paște din Timișoara va avea loc în perioada 31 martie – 6 mai.
Evenimentul se va desfășura în trei locații emblematice ale orașului: Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe și Piața Traian, fiecare spațiu aducându-și contribuția unică la atmosfera festivă.
Târg de Paște Brașov
Cu prilejul sărbătorilor pascale, Serviciul Public Administrare Piețe organizează Târgul de Paște în Piața Sfatului, în perioada 27.04.2024 – 12.05.2024.
Târg de Paște Oradea
Oradea găzduiește Târgul de Paști în perioada 26 aprilie – 6 mai 2024. Târgul va avea loc la Cetatea Oradea.
Organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea, acest târg este deschis tuturor membrilor familiei și promite o mulțime de activități distractive, spectacole culinare și surprize.