Aprinderea celor un milion de luminițe a avut loc în seara aceasta în Piața Sfatului. Totodată și-a deschis porțile și cel mai mare Târg de Crăciun pe care Brașovul l-a avut până acum.
Acesta are 60 de căsuțe cu bunătăți, meșteșuguri și artizanat, de unde brașovenii și turiștii pot gusta plăcinte coapte pe lespede, castane coapte, jumări și untură pe pâine, caltaboși și cârnați, ceai, vin și țuică fiartă, turtă dulce.
[GAL layout="4"]De asemenea, vizitatorii vor putea să cumpere decorațiuni și ornamente de Crăciun, șosete și mănuși de lână împletită și haine din lână împâslită.
„Brașovul și-a regăsit haina de sărbătoare. Vă invit pe toți să gustăm din magia iernii la Brașov", le-a transmis primarul Allen Coliban brașovenilor și turiștilor din Piața Sfatului.
Anul acesta, primăria a extins zonele în care au fost montate luminițe de sărbători. Astfel, 800.000 de leduri vor lumina centrul istoric, Piața Sfatului, Piața Unirii și legăturile principale cu zona Șchei, dar și marile bulevarde. De asemenea, iluminat festiv s-a aprins și în parcurile Titulescu, Trandafirilor, Tractorul și pe pietonalul Uranus, potrivit Mediafax.