Românii plătesc pentru legume și fructe mai mult decât grecii, spaniolii și italienii. Doar într-o singură lună, preţul acestora a crescut cu peste 6%. Cu toate acestea, în piaţă sau în supermarketuri, putem observa că prețurile au crescut mult mai mult decât șase procente.
Ionuţ Dragomir are în comuna Vidra din judeţul Ilfov mai multe sere cu salată verde şi roşii. În acest an, a fost nevoit să reducă din suprafața cultivată.
"Am redus din cauza costurilor. Ale încălzirii. Încălzim cu lemne. Folosim undeva la 300 şi ceva de kg pe noapte. Trebuie minim 15 grade noaptea. Prețul seminței, folia asta s-a scumpit, aţa de legat s-a scumpit. Sperăm noi să ieşim cu 35 de lei. Mergem în engrosul Pucheni, acolo vindem", a declarat fermierul.
Citește și: Cât a ajuns să coste un ou de ţară | Este mai scump decât un kilogram de mere
Acum, un kilogram de roșii a ajuns să coste în supermarketuri și prețuri, chiar și 20 de lei, potrivit observatornews.ro.