Antena 3 CNN Externe Țara unde trăiesc aproape un milion de români este în pragul recesiunii. Managerii sunt pesimiști și există riscul dezindustrializării

Țara unde trăiesc aproape un milion de români este în pragul recesiunii. Managerii sunt pesimiști și există riscul dezindustrializării

de Vlad Draghicescu    |   

Țara considerată mult timp motorul economic al Europei și în care trăiesc și muncesc peste 800.000 de români dă semne că se apropie de recesiune, relatează Antena 3 CNN.

Este vorba despre Germania, unde un recent sondaj arată o deteriorare a perspectivelor mediului de afaceri pentru a patra lună la rând.

Institutul Ifo a comunicat că indicele său privind climatul de afaceri a scăzut la 85,4 în septembrie, de la 86,6 în august.

„Economia germană este pe marginea unei spirale descendente”, a declarat economistul Ifo Klaus Wohlrabe. El a estimat că după contracția economică de 0,1% din trimestrul al doilea, ar putea urma o nouă contracție, mai mare, în trimestrul al treilea

Definiția larg acceptată spune că recesiunea are loc după două trimestre consecutive de contracție.

„O analiză comună a principalelor institute de cercetare economică de la Berlin indică faptul că o problemă majoră pentru economia germană este, în prezent, scăderea exporturilor. Exporturile sunt coloana vertebrală a economiei, iar ele înfruntă, pe de o parte, concurența produselor industriale din China și instabilitatea piețelor globale, iar pe de altă parte, o serie de poveri locale.

Germania: prețuri exorbitante la energie, birocrație, IMM-uri care pleacă din țară

Putem să menționăm aici prețurile exorbitante la energie, care creează de mai multă vreme dificultăți companiilor din Germania. Nu este, deci, o întâmplare că producția în industriile energo-intensive scade cu aproximativ 15% sub nivelul din 2021.

Apoi, o altă piedică reclamată de mediul de afaceri din Germania este birocrația excesivă, numărul foarte mare de cerințe sau de directive în domeniul politicii climatice, precum și procedurile foarte des anevoioase de aprobare a unor proiecte.

Președintelui Federației Industriei Germane avertiza recent asupra riscului de dezindustrializare a Germaniei. El a arătat că multe IMM-uri pleacă sau se pregătesc să plece din țară, în căutarea unui mediu de afaceri mai prietenos. 

Imaginea este completată de situația alarmantă de la compania Volkswagen, însă trebuie să precizăm că declinul producătorului de automobile german nu este, nici pe departe, singular în economie. Alte nume grele din industria germană anunță disponibilizări, relocări și tot felul de tăieri de costuri pentru a face față transformării economice.

Institutele economice critică în mare măsură activitatea guvernului federal de coaliție, care nu reușește să depășească o serie de neînțelegeri interne, iar această situație amplifică incertitudinile economice și, evident, nu oferă impulsul așteptat de mediul de afaceri.

Datele de la începutul acestei săptămâni au arătat că activitatea întreprinderilor germane s-a contractat în septembrie în cel mai accentuat ritm din ultimele șapte luni.

Sunt, astfel, create condițiile pentru ca economia țării să înregistreze un al doilea trimestru consecutiv de scădere”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN în Germania, Vlad Drăghicescu.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile