O ninsoare estivală a fost raportată vineri în mai multe zone ale Mongoliei, inclusiv în capitala ţării, Ulan Bator.
Ploi torenţiale au căzut în estul, vestul şi centrul Mongoliei începând de joi după-amiază, iar aceste precipitaţii s-au transformat în ninsori pe parcursul dimineţii de vineri.
Mongolia are o climă continentală aspră, dar zăpezile din timpul verii reprezintă un fenomen rar.
Agenţia Naţională pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din această ţară a sfătuit populaţia să îşi ia măsuri suplimentare de precauţie împotriva unor posibile dezastre.
Condiţiile de vreme instabilă vor continua să se manifeste şi pe durata acestui weekend, au precizat meteorologii din Mongolia.
În 2019, Mongolia s-a mai confruntat cu un astfel de episod de ninsoare în miezul verii.
Episodul de atunci a fost determinat de un ciclon puternic venit dinspre Siberia.