Antena 3 CNN Externe Ţara în care oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

Ţara în care oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

<1 minut de citit Publicat la 10:21 18 Iun 2018 Modificat la 10:21 18 Iun 2018

Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

Cu toate acestea, este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa, potrivit googlygooeys.com.

De asemenea, aici nu există cazinouri şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

Încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. "Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp - n.n.) costă 50-55 euro pe lună", a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. "De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an", spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole