Antena 3 CNN Externe Țara europeană care interzice jocurile de noroc

Țara europeană care interzice jocurile de noroc

1 minut de citit Publicat la 23:24 26 Dec 2018 Modificat la 23:24 26 Dec 2018

Jocurile de noroc, sursă de profit pentru crima organizată şi cauza unor drame pentru numeroase familii, vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2019 în Albania, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, informează AFP.

Această lege, care stârneşte deja controverse, va duce la închiderea a 4.300 de case de pariuri, astăzi prezente la orice colţ de stradă.

Într-o ţară de 2,8 milioane de locuitori, aceasta reprezintă aproximativ o casă de pariuri la 670 de oameni, o proporţie "foarte ridicată", subliniază economistul Klodian Tomorri, mult mai mare decât în ţările vecine sau în ţările occidentale dezvoltate.

Legea interzice de asemenea pariurile online şi prevede restricţii pentru cazinouri, dintre care unele se găsesc în apropierea şcolilor. De la 1 ianuarie 2019, se vor putea menţine doar cele situate în hoteluri de cinci stele în staţiunile turistice. 

Potrivit unui studiu al Universităţii din Tirana, un parior din patru a încercat cel puţin o dată să se sinucidă, iar 70% dintre aceştia au probleme psihologice. Guvernul albanez a anunţat că vor fi înfiinţate centre pentru ajutorarea foştilor pariori, însă deschiderea lor de la 1 ianuarie pare incertă.

Potrivit cifrelor oficiale, albanezii cheltuie între 140 şi 150 de milioane de euro pe an pe pariuri sportive. Totuşi, luând în calcul pariurile ilegale, cifra depăşeşte 700 de milioane de euro, estimează guvernul de la Tirana.

Pentru premierul socialist albanez Edi Rama, scopul noii legi este de a împiedica crima organizată să realizeze câştiguri prin intermediul acestei industrii pe care ea o foloseşte în scopul spălării banilor. Însă "războiul (împotriva crimei organizate) va continua, pentru că infractorii îşi schimbă strategia", a declarat el recent într-un interviu televizat.

"Casele de pariuri îşi transferă deja afacerile în Macedonia, Muntenegru sau Kosovo, pentru a-şi continua liniştite activitatea", asigură Artan Shyti, preşedintele Federaţiei caselor de pariuri albaneze. Potrivit lui, intrarea în vigoare a noii legi va trimite în şomaj circa 8.000 de persoane.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole