Antena 3 CNN Externe Țara din Europa care introduce uniforma obligatorie în școli. "Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează condiții pentru respect"

Țara din Europa care introduce uniforma obligatorie în școli. "Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează condiții pentru respect"

Ştefan Petrică
2 minute de citit Publicat la 15:38 20 Ian 2024 Modificat la 15:38 20 Ian 2024

Problema “ținutei unice”, sau a uniformei, în școli, a făcut obiectul unor dezbateri în ultima perioadă.

Alegerea unei ținute comune este considerată o măsură menită să contribuie la combaterea discriminării și să promoveze egalitatea între elevi.

Toți elevii din Franța vor purta uniformă în școli din anul 2026 dacă rezultatele impunerii uniformelor școlare în câteva școli din Franța în prezent, sub formă de experiment, vor fi favorabile și vor ajuta la combaterea discriminării, a declarat președintele Emmanuel Macron într-o conferință de presă. 

Autoritățile din Educația franceză încă nu au pus la punct detaliile, în special ce se înțelege prin “uniformă unică”, deși planul de pilotare a uniformelor școlare – sau a unui cod vestimentar “mai puțin strict” – în câteva școli din Franța a fost anunțat din septembrie 2023, în contextul tensiunilor legate de vestimentația musulmană.

Citește și: Țara din Europa care va introduce pregătirea militară obligatorie, după absolvirea liceului: "Nevoia de competențe pe care tinerele generații nu le dețin”

"Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează condiții pentru respect. Ea va fi testată în 100 de școli în acest an. Dacă rezultatele vor fi concludente, o vom implementa la nivel general în 2026”, a scris Macron pe Twitter zilele trecute.

Purtarea uniformei de către elevi la școală face obiectul unui "experiment de mare amploare” în diverse colectivități locale pentru a măsura științific eficiența unei astfel de măsuri, după cum a anunțat pe 6 decembrie 2023 ministrul Educației Naționale de la acea vreme, acum prim-ministru, Gabriel Attal, fără a face alte precizări, potrivit Edupedu.

Mai multe măsuri au fost anunțate de Emmanuel Macron

În cadrul acestui concept de “rearmare civică”, Macron a anunțat mai multe măsuri, în care încearcă, potrivit analiștilor politici din Republică, să-și actualizeze imaginea prin discursurile și măsurile de împuternicire a tinerilor.

Președintele a mai spus că este “total în favoarea învățării imnului La Marseillaise” la școală, deoarece “este ceea ce ne unește, este fructul istoriei noastre”, potrivit Le Parisien.

În cadrul conferinței de presă, președintele francez a mai spus că dorește să reintroducă ceremoniile de absolvire a colegiilor “începând din acest an”, “un rit republican de unitate, mândrie și recunoaștere”.

Macron a mai atras atenția în conferință și că adulții trebuie să preia “controlul asupra ecranelor, care prea adesea îi captivează” pe copii.

Șeful statului francez a înființat o comisie de experți și a anunțat că dorește să determine "buna utilizare a ecranelor pentru copii în clasă și în familie”. "Viitorul societăților noastre și al democrațiilor noastre depinde de acest lucru”, a spus el, conform sursei citate.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole