Este vorba despre Suedia, care după finalizarea procesului de aderare, va fi inclusă în calitate de cel de-al 32-lea membru al alianţei cel mai târziu la summitul NATO din iulie.
Anunţul a fost făcut de Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, într-un interviu acordat DPA.
Potrivit acestuia, Suedia şi-a respectat promisiunile făcute Turciei, iar în prezent, se poartă discuţii între SUA şi Turcia cu privire la achiziţionarea de către Ankara de avioane de luptă americane F-16, o altă cerință a guvernului turc.
Suedia şi-a depus candidatura pentru aderarea la NATO în mai 2022, decizie afectată de războiul declanşat de Kremlin asupra Ucrainei, şi spera să adere în acea vară.
Următorul summit al NATO va avea loc la Washington între 9-11 iulie, iar alianţa urmează să sărbătorească totodată 75 de ani de la înfiinţare.
Pentru ca Suedia să fie primită în NATO ca membru cu drepturi depline, toţi membri actuali ai alianţei trebuie să ratifice aşa-numitul protocol de aderare.