”Am discutat foarte mult despre plastic, despre modul în care Europa încearcă să rezolve această problemă a contaminării cu plastic, a deșeurilor de plastic, a reciclării plasticului. Am fost împreună cu domnul Damov și a fost onoare pentru mine să prezint o companie românească ce a reușit să se extindă și în afara țării și oferă servicii de reciclare profesioniste la cel mai înalt standard. Astfel, miniștrii au putut vedea că țara noastră poate veni și cu exemple pozitive, nu numai cu lecții nefăcute.
Și dacă ajungem la lecții nefăcute, vom primi lecții și mai multe. Adică va trebui să ajungem la acea deviere de la groapă de 90%. Și teoretic, va trebui să desființăm gropile de gunoi prin colectarea separată și prin creșterea gradului de reciclare. Acest lucru nu ne va ocoli, aceste ținte obligatorii vor veni și în România și cea mai importantă concluzie, din punctul meu de vedere, este că nu se pot asigura servicii de calitate, nu se poate ajunge la realizarea țintelor, nu putem avea rezultate bune dacă nu facem primul pas, și anume colectarea separată la nivelul individului.
Putem acuza toate autoritățile, putem acuza firmele de salubritate, putem acuza primăria, putem amenda primăria și facem acest lucru. Primăriile plătesc milioane de lei, anual, pentru nerealizarea țintelor. Aceste amenzi sunt plătite practic din buzunarul cetățeanului. Că nu primarul aduce bani la bugetul local, ci va trebui să plătească cetățeanul care la rândul lui nu a făcut colectarea selectivă în gospodărie. Deci nu vom ajunge niciodată la servicii de calitate dacă nu pornim cu primul pas: colectarea separată la noi în bucătărie. Acea mișcare de separare a deșeurilor, cel puțin în trei coșuri de gunoi. Pentru că putem să punem hârtia, cartonul, plasticul, sticla într-un singur coș de gunoi, în bucătărie. Dar mișcarea aceasta, când deschidem ușa de sub chiuvetă și punem acolo deșeurile, acea mișcare definește eficiența colectării selective la nivel național.
Primăriile și companiile de salubrizare trebuie să vină în întâmpinarea acestei replici și să arate cetățeanului că efortul nu a fost degeaba și că, și în cazul în care vine aceeași mașină să conecteze selectiv, faptul că sacii de deșeuri colectate separat se pun în aceeași mașină, nu înseamnă că se duc la groapă. Trebuie să arătăm împreună cu primăriile și cu firmele de salubritate ca acele deșeuri se duc pe liniile de sortare.
Eu cred că se poate. Însă trebuie să asigurăm includerea biodegradabilului în ținta de colectare separată și de deviere de la groapă, trebuie să rezolvăm problema compostării și să demonstrăm faptul că prin compostare și prin colectarea separată a biodegradabilului, contribuind la realizarea țintei, trebuie să asigurăm această separare a liniilor de colectare și să demonstrăm cetățeanului că efortul nu a fost degeaba Și atunci cu siguranță ne apropiem. Nu spun neapărat că atingem 90% până la termenul stabilit, dar ne vom apropia de această țintă.
Trebuie să o facem, pentru că nu vrem să avem o țară murdară, pentru că nu vrem să avem gunoaie în fiecare șanț. Dacă cetățeanul are această exigență de a cere de la autorități rezultate, să nu dea jos geamul și să nu arunce din mașină gunoaiele. Sau cine face acest lucru nu are dreptul să pretindă ceva de la autorități. Cu siguranță și primăriile, și firmele de salubritate, și Ministerul, toate pot avea rezultate mai bune, pot face mai mult și trebuie să facă mai mult.
În continuare vin investițiile din PNRR, 1,2 miliarde de euro în infrastructura de colectare separată, din acele centre de aport voluntar, unde se duc deșeurile voluminoase, vom avea și o linie de finanțare pentru a crea stație de compostare, Deci trebuie să facem investiții Cu siguranță. Și trebuie să recuperăm timpul pierdut și să rezolvăm această problemă a devierii de la o abordare rațională, în ultimii 10-15 ani, care a exclus din schemă complet valorificarea termică. Deci peste tot în Europa există valorificare termică la acele categorii de deșeuri care nu pot fi reciclate. Și acest lucru va exista.
Singura problemă este că pentru valorificarea energetică nu mai avem bani europeni. Ultimul tren a fost pierdut de București. O finanțare de peste 300 de milioane de euro. Aceasta s-a dus, nu se va mai întoarce, și din acest motiv Bucureștiul nu o să aibă o tehnologie de valorificare energetică. A fost o dezbatere politică ce a omorât proiectul. Tehnologie există, cu grijă și implementare serioasă se pot face inclusiv asemenea centrale de valorificare energetică, însă separarea la colectare, serviciile de calitate și comunicare credibilă din partea primăriei și a prestatorului de serviciu de salubritate, tehnologie avansată de reciclare și aici avem cu ce să ne mândrim pentru că avem în țară companii care sunt lideri la nivel regional, chiar la nivel european, suntem liberi la anumite capitole și după aceea putem ajunge la aceste ținte dacă facem și o reglementare bună”, a explicat ministrul Mediului, Tanczos Barna, în cadrul conferinței.
Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul național Jurnalul organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferință națională "Ieșirea din criza deșeurilor, reguli și soluții noi de sustenabilitate, colectare, reciclare și economie circulară".
Conferința este transmisă în direct pe site-ul antena3.ro si pe pagina de Facebook Antena 3 CNN, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate Live pe postul TV Antena 3 CNN.