Antena 3 CNN Coronavirus Tânărul de 34 de ani readus la viață de medici pe patul de spital într-o lună, mort de COVID pe “proprie răspundere”, la Timișoara: ”Dumnezeu a făcut o minune”

Tânărul de 34 de ani readus la viață de medici pe patul de spital într-o lună, mort de COVID pe “proprie răspundere”, la Timișoara: ”Dumnezeu a făcut o minune”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 09:39 08 Sep 2021 Modificat la 09:40 08 Sep 2021

Băiatul a ajuns în urma cu câteva săptămâni în stare foarte gravă la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, infectat cu COVID, iar medicii au reușit să-l salveze cu eforturi uriașe.

Însă, după ce a stat zile în sir în Terapie Intensivă a început să se simtă mai bine și a cerut pe semnătură să plece acasă. Din nefericire starea lui de sănătate nu îi permitea să meargă acasă și plămânii săi au cedat.

”Câteodată câştigă viaţa, câteodată câştigă moartea. Acest caz în care Dumnezeu a făcut o minune, gândiţi-vă, 80% plămânii distruşi, a plecat pe picioare, aproape, din terapie intensivă, au luat-o pas cu pas, pacientul a fost intubat, am reuşit să-l dezintubăm după mai multe eforturi succesive, l-am pus pe picioare, a început kinetoterapia osteo – musculară şi respiratorie, a mers bine, trebuia continuat prima dată cu nişte ajustări terapeutice pe clinica noastră de boli infecţioase, după aceea o perioadă de recuperare, de reabilitare, la domiciliu sau în alt spital specializat în acest lucru, încă cel puţin vreo două luni de zile” povestește dr. Cristian Oancea pentru News.ro.

”Toţi colegii erau într-o deznădejde, ne-am dat seama că suntem într-o luptă pe care am pierdut-o. Nu vrem decât să salvăm viaţa oamenilor. Faptul că pacientul a decis, şi ignorând în mod repetat sfaturile medicale, uitaţi unde duce o decizie în care nu ai încredere în actul medical, practic.

Colegii din terapie intensivă, când m-au sunat, erau toţi într-o deznădeşte, pentru că ne-am dat seama că suntem într-o luptă pe care am pierdut-o.

Noi suntem singuri, nu vrem să facem altceva decât să salvăm viaţa oamenilor, atâta cât Dumnezeu ne dă înţelepciune şi putere, suntem toţi în aceeaşi echipă pentru a salva.

Faptul că din ce în ce mai mulţi, coronasceptici de data asta, vin şi ignoră indicaţiile terapeutice, o să mai vedeţi în spaţiul public, sper să nu fie atât de multe, aceste drame, aceste tragedii”, atrage atenţia Dr. Oancea.   

”L-am convins să primească oxigenul pentru că, dacă nu lua atunci oxigenul, murea în 24, 48 de ore, văzând că suntem lângă el a prins încredere, la sfârşit simţindu-se ca în anii tinereţii, a crezut că poate să biruiască această boală deşi această boală este foarte parşivă, foarte stranie încă şi pentru noi.

Nici noi nu ştim nici acum, după doi ani de zile, decât foarte puţin din boala asta, dacă ştim o tremie din ce se întâmplă în patologia asta, şi uitaţi-vă cum se schimbă tulpinile şi fiecare are o anumită particularitate” a mai adăugat medicul. 

Tânărul nu era vaccinat și nu credea în COVID

Tânărul spunea atunci că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o forma severa de COVID 19.

“Fiecare decide pentru viață lui, dar am văzut acum, pe propria piele, că e mai bine să te vaccinezi, decât să nu o faci și să ai o forma atât de grava. E mai bine să te vaccinezi decât să iți pui viață în pericol”, mărturisea pacientul pe când era încă pe patul din Secția de Terapie Intensiva.

”Am crezut că o să mor în fiecare zi". Sunt cuvintele tulburătoare ale tânărului în vârstă de 34 de ani care a stat aproape 3 săptămâni intubat pe Secția de Terapie Intesiva a spitalului Victor Babeș din Timișoara.

Când i-a fost rău, câteva zile și-a administrat singur un tratament cu vitamine, iar când și-a dat seama că nu mai poate respira a mers la spital.

Gradul de afectare pulmonară era în acel moment de 80 la sută.

A fost necesară intubarea lui pentru a-l putea salva. Timișoreanul spune că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o formă severă de COVID 19.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole