Antena 3 CNN Externe O tânără a supravieţuit ascunsă sub cadavrele unor tineri împuşcaţi de teroriştii Hamas la festivalul din Israel

O tânără a supravieţuit ascunsă sub cadavrele unor tineri împuşcaţi de teroriştii Hamas la festivalul din Israel

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 13:59 10 Oct 2023 Modificat la 14:00 10 Oct 2023

Tânăra, care se afla la festivalul organizat la Re'im, în sudul Israelului, la graniţa cu Fâşia Gaza, atunci când militanții Hamas s-au infiltrat printre spectatori și au început să îi ucidă sau să-i răpească, a reușit să supraviețuiască, după ce s-a ascuns timp de șapte ore sub cadavrele celor omorâți în atac.

Lee Sasi se afla, sâmbătă dimineaţă (7 octombrie 2023), alături de prietenii săi, dar şi de alte câteva mii de tineri, la festivalul "Nature Party", atunci când teroriştii Hamas au declanşat războiul în Israel.

Citeşte şi: ”Nu mă omorâți, vă rog!” | Noa Argamani, o tânără studentă din Israel, filmată în timp ce este răpită de gruparea Hamas

Tinerii aflaţi la festival s-au numărat printre primele victime ale războiului, sute dintre ei fiind împuşcaţi de terorişi. În momentul în care focurile de armă au început să răsune, Lee Sasi şi alţi aproximativ 35 de tineri s-au refugiat într-un adăpost antiaerian, însă au fost descoperiţi de militanţi. Aceştia au deschis focul asupra oamenilor care se adăposteau.

Tânăra, dar şi aţi zece tineri, au supravieţuit atacului, după ce au căzut sub cadavrele celor împuşcaţi. Ea a povestit prin ce a trecut într-un schimb de mesaje cu o prietenă, mesaje care au ajuns şi la  jurnalista israeliană Natasha Raquel Kirtchuk Gutman de la postul TV i24news. Gutman a postat mesajele pe contul ei de Instagram.

Atenţie, urmează imagini cu un puternic impact emoţional!

Lee Sasi i-a trimis prietenei sale și un videoclip înfiorător în care se văd oameni înghesuiți într-un spațiu îngust, unii ascunși sub trupurile celor uciși. În mesaje, Sasi a scris că în adăpostul antiaerian se aflau între 30 și 35 de persoane, dar șapte ore mai târziu, când a fost salvată, doar 10 mai erau în viață.

"Da (n.r. am supraviețuit), după 7 ore de stat ascunsă sub cadavre, în adăpostul antiaerian. Nu glumesc", a scris tânăra în mesajele în care i-a trimis prietenei o fotografie cu mai multe cadavre puse unul peste altul.

Etichete: Război în Israel
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole