Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați vineri după-amiaza prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la balconul unui apartament din municipiul Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii și mai multe echipaje de prim-ajutor.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că femeia, în vârstă de 30 de ani, din orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, s-ar fi aruncat de la balconul unui apartament situat la etajul 8, apartament ce aparține socrilor săi.
Aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Trupul femeii a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii au deschis un dosar dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.