Antena 3 CNN Externe O tânără de 16 ani a murit, după ce a luat anticoncepționale | Adolescenta le-a administrat pentru a scăpa de durerile menstruale: ”Credeau că este vorba de o boală de stomac”

O tânără de 16 ani a murit, după ce a luat anticoncepționale | Adolescenta le-a administrat pentru a scăpa de durerile menstruale: ”Credeau că este vorba de o boală de stomac”

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:44 18 Dec 2023 Modificat la 13:55 03 Ian 2024

Layla Khan, tânăra din Immingham, Lincolnshire, a murit în urmă cu câteva zile, din cauza unui cheag de sânge pe creier, la doar câteva săptămâni după ce a început să ia pilule contraceptive pentru a calma durerile menstruale. 

Pe data de 25 noiembrie, tânăra a luat prima pilulă contraceptivă, timp de câteva zile, la recomandarea unor prieteni, fără a consulta medicul.

Ulterior, pe 5 decembrie, Layla a început să aibă dureri de cap, iar după ce va timp a început să vomite.

Într-o seară, Layla a  început să țipe de durere și s-a prăbușit în baia de acasă. Părinții săi au dus-o  de urgență cu la spitalul Hull Royal Infirmary. Acolo, medicii au descoperit un cheag de sânge pe creier identificat la o tomografie computerizată.

Adolescenta a fost operată de urgență, însă a murit două zile mai târziu.

Citește și: Ea este Diana, tânăra de 25 de ani ucisă la Hoghiz! Medicii legiști au stabilit cum a murit

Medicii nu au descoperit nicio altă cauză a cheagului de sânge și au transmis familiei că nu există nicio infecție.

”Chiar dacă i-a fost rău tot timpul cât a fost la medicul de familie, i-au dat tablete pentru a atenua durerea de cap, însă ei credeau că este vorba de o boală de stomac.

I-au spus că nu există niciun semnal de alarmă și că o pot duce la spital dacă se simte mai rău”, a declarat un membru al familiei, notează Daily Mail.

Cu toate acestea, există voci care susțin că acel cheag de sânge s-a format în urma administrării anticoncepționalelor.

De altfel, există unele riscuri asociate cu utilizarea pilulei contraceptive combinate, dar acestea sunt mici. 

Unele dintre pericole includ:

- Creșterea tensiunii arteriale;

- Efecte secundare temporare, cum ar fi dureri de cap, greață, sensibilitate mamară și schimbări de dispoziție;

- Cheaguri de sânge: Estrogenul din pilulă poate face ca sângele să se coaguleze mai ușor, ceea ce ar putea provoca tromboză venoasă profundă, embolie pulmonară, un accident vascular cerebral sau un atac de cord.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole