Roxana Andreea Duma, o tânără din comuna Românaşi, judeţul Sălaj, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pe 10 ianuarie 2023 pentru operaţia de cezariană.
Nimic nu părea să prevestească tragedia ce urma să se întâmple la numai câteva ore după naştere. Tânăra era în al nouălea cer şi radia de fericire, spun apropiaţii, pentru că urma să dea naştere unui copil.
Înainte de operaţie, Roxana a făcut un set de analize care nu ar fi arătat nimic în neregulă, motiv pentru care medicii au continuat cu operaţia de cezariană.
La câteva ore după naştere, inima tinerei mămici a încetat să mai bată, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
"Până când nu vor ieşi rezultatele finale de la autopsie, nu putem să oferim cauza exactă a decesului. În acest moment, nu avem un diagnostic clar. După finalizarea autopsiei, vom reveni cu detalii. Tânăra a venit la Spitalul Judeţean strict pentru naştere, nu a fost internată în prealabil", a menţionat Alina Tarba, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru sportulsalajean.ro.